Adevărul despre cum a slăbit Oana Radu 60 de kilograme. A spus lucrurilor pe nume chiar ea

Dieta minune oanei radu, Dieta minune a Oanei Radu. A slabit 30 de kilograme in timp record

dieta minune oanei radu

Află cum a slăbit Oana Radu 30 de kilograme în 50 de zile!! Publicat: vineri, 6 martieScris de: Mihaela Stanciu Oana Radu este o cântăreața foarte talentată care s-a remarcat nu doar prin vocea ei foarte frumoasă, dar și prin faptul că a reușit să slăbească enorm de multe kilograme într-un timp extrem de scurt și nu o dată, ci de două ori.

dieta minune oanei radu

În prezent Oana Radu se află în curs de schimbare. A doua oară când a slăbit a ajuns de la peste de kilograme la în jur de 70 de kilograme. Oana nu are de gând să se oprească aici, ci vrea să continuie cu dieta până când ajunge la o formă ideală.

Oamenii, la început, au fost șceptici, crezând că aceasta nu a slăbit doar prin dietă, ci prin intermediul unei operații de micșorare de stomac. Oana radu mărturisește că, în primă instanță, nu a făcut niciun fel de sport și că a slăbit un număr considerabil de kilograme doar prin dieta minune creată chiar de ea în colaborare cu un antrenor de fitness.

  • Dieta minune a Oanei Radu. A slabit 30 de kilograme in timp record
  • Pierde grăsimea de burtă în 2 zile
  • DIETA OANA RADU! CUM A SLĂBIT OANA RADU 30 DE KILOGRAME ÎN 50 DE ZILE!!
  • Pierderea în greutate zâmbet de 6 luni

Dieta Oana Radu Artista spune din start faptul că, pe timpul dietei, a renunțat de tot la zahăr, dulciuri sau alți îndulcitori; consumă sare în cantități foarte mici din sare roz; a renunțat la prăjeli, uleiuri și grăsimi; a renunțat complet la lactate. Cafeaua o cunsumă doar cu lapte de soya sau de migdale.

Dieta Oana Radu

De asemenea, Oana Radu spune că este foarte important să mănânci în prima jumătate de oră de când te trezești, iar între mese să fie pauză de minimum trei ore. În fiecare dimineață, pe stomacul gol, se consumă o cană de apă cu zeamă de lămâie, se așteptă de minute, apoi se servește micul dejun.

Oana a evitat, în ultima perioadă, să mai apară în public și asta pentru că se îngrășase foarte mult, anxietatea și atacurile de panică fiind motivul pentru care artista a ajuns să se refugieze în mâncare. Oana a slăbit și are 74 de kilograme, dar nu vrea să se oprească aici. Prima dată când a slăbit în mod spectaculos, Oana a trecut de la de kilograme la 57 și speră că și de data asta se va întâmpla la fel.

Ultima masă este la oranimic după această oră. Zilele 1 — 5 Ziua dieta slabit pentru cardiaci — Mic Dejun.

Adevărul despre cum a slăbit Oana Radu 60 de kilograme. Și-a reconstruit brațele și sânii

Omletă din 3 albușuri albuțurile de la 3 ouacu 10 felii de castravete — Prânz. Smoothie din 1 castravete, puțin ghimbirspanac Ziua 2 — Mic Dejun.

Vineri, 31 martie Ultimul update Vineri, 31 martieAdevărul despre cum a slăbit Oana Radu 60 de kilograme.

Omletă din 3 albușuri albușurile de la 3 ouacu 10 felii de castravete — Prânz. Smoothie din două portocale, o grefă și ananas — Cină.

Ce program i-a făcut iubitul ei antrenor

Supă crem- de ciuperci Dieta minune oanei radu fierte, păstârnac fiert si puțin lapte de soya pentru fluidizare Ziua 3 — Mic Dejun. Supă cremă de ciuperci Ciuperci fierte, păstârnac fiert și puțin lapte de soya pentru fluidizare — Cină.

dieta minune oanei radu

Smoothie din doua grefe și două kiwi Ziua 4 — Mic Dejun. Salată de dieta minune oanei radu cu ananas și scorțișoară, un vârf de făină de semințe de in Un măr tăiat cubulețe, trei felii de ananas și un vârf de scorțișoară peste cu un vârf de făină de semințe de in — Prânz.

Supă cremă de morcovi morcovi fierți, păstârnac fiert, lapte de soya — Cină.

Pentru ca are un regim alimentar strict, vedeta a slabit multe kilograme și a primit multe critici din partea fanilor sai. Adda a marturisit in mediul online ca se lupta de luni… Dieta-minune prin care Minodora a slabit 40 de kilograme Cantareata in varsta de 43 de ani a reusit sa slabeasca nu mai putin de 40 de kilograme.

Smoothie de castraveți, ghimbir, lămâie și pătrunjel Ziua 5 — Mic Dejun. Supă cremă de brocoli brocoli fiert, spanac fiert, lapte de soya — Cină. Piure de spanac spanac fiert, sare, piper după gust.