Pierde greutatea durango co
Conținutul
Traian Goga este redactor FreeRider. O vreme, s-a aflat în postura de vârf de lance al companiei, servind de-a lungul anilor echipe precum Milram, Acqua e Sapone sau Katusha, însă compania a ales o altă soartă pentru acest model. Izalco Max a devenit cea mai performantă cursieră a nemților între timp, dar Cayo nu a rămas pe dinafară întrupând acum propria viziune a Focus asupra cursierelor de anduranță, dar cu ceva în plus.
Cel mai important aspect al celei de-a doua iterații a Cayo îl reprezintă greutatea, Focus subliniind că acest cadru mid-level cântărește sub de grame.
Ca să păstrăm spiritul preciziei, varianta pentru frâne pe disc a acestuia cântărește de grame cifră medie a greutății celor 5 mărimi de cadre disponibilepe când cea pentru frâne pe jantă de grame. După cum era de așteptat, frânele pe disc își fac apariția în peisaj, pe lângă cele pe jantă, dimensiunea rotoarelor fiind de mm.
Totodată, ambele versiuni de cadre sunt compatibile cu sistemele electronice și mecanice de schimbare a vitezei, în amândouă situațiile, cablurile trecând prin cadru, grație tehnologiei CRP Cable Routing Plate. În cazul noului Cayo, pregătit să figureze în gama dinFocus s-a concentrat pe a oferi cel mai bun raport calitate-preț, căci Izalco Max rămâne cea mai performantă cursieră în termeni absoluți.
Producătorul nu a folosit cel mai performant carbon, în schimb pierde greutatea durango co pe geometria cadrului și dimensiunile și formele țevilor pentru a atinge o greutate și rigiditate de vârf în clasa din care face parte această bicicletă. Practic, Cayo Evo se adresează sportivilor recreaționali, care nu se dau în vânt după o sportivitate prea mare, ci apreciază un grad de confort mai ridicat, producătorul afirmând că prețul va fi unul mai accesibil, fără a da însă vreo cifră în acest sens.
Cayo împrumută ceva din tehnologia Izalco Max, mai precis anumite aspecte ale furcii prezente pe respectivul modelul, realizată dintr-o singură bucată, cu fibrele de carbon formând un șir neîntrerupt de la vârful gâtului furcii, până la urechile de prindere a roților.
Pentru Cayo Evo, construcția internă a furcii, care cântărește de grame gr. Focus Cayo va avea nu mai puțin de 8 versiuni, dintre care două cu frâne pe disc.
Vârful de gamă va fi Cayo 1. Niciun comentariu.
Скажи ему, чтобы он поднял корабль, но только медленно,-- сказал он, и в голосе у него прозвучала нотка настойчивости. Олвин повторил команду. Как всегда, они не ощутили движения. Затем изображение снова медленно появилось на экране, хотя некоторое время еще и продолжало оставаться каким-то размытым и искаженным. Но они увидели достаточно, чтобы похоронить спор о воздушном шлюзе.