Bine ați venit la Scribd!

Sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

Demonul Amiezii - O Anatomie A Depresiei PDF

Chinuri, suferinţe, vărsări de sânge, molimă, foamete. Paloşul va pieri, dar stelele de pe cer vor dăinui şi atunci când jos, pe pământ, nu va mai rămâne nici măcar umbra noastră sau a înfăptuirilor noastre. Nu se află nimeni pe faţa pământului care să n-o ştie. Şi atunci de sprinderea arde grasimea de burtă inferioară nu vrem să ne îndreptăm privirea spre stele?

De ce? Mihail Bulgakov, Garda albă1 1.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

The White Guard, p. De profundis Prefaţă de Mircea Cărtărescu Nimeni n-ar bănui, întâlnindu-l prima oară pe Andrew Solomon, că are în faţă un om care a trecut de mai multe ori prin infern, trăind săptămâni şi luni ca un condamnat din bolgiile danteşti, şi care reuşeşte să înfrunte fiecare zi a vieţii sale printr-o mare voinţă intelectuală, ajutată de sprinderea arde grasimea de burtă inferioară pumn de medic- amente.

Invitaţi acum doi-trei ani în eleganta sa reşedinţă newyorkeză, am fost introduşi de un valet într-o încăpere mai curând britanică, unde am aşteptat o vreme, privind obiectele de artă presărate pretutindeni, pentru ca până la urmă să ne găsim faţă-n faţă cu un personaj uimitor.

Evident, bărbatul care, coborând o scară de lemn preţios, a dat mâna, zâmbind afabil, cu fiecare dintre noi, îşi greşise secolul. A fost primul meu gând: acest om nu e din aceeaşi realitate cu noi, sau mai bine zis realitatea sa personală e urzită dintr- o ţesătură aparte. I-ar fi stat foarte bine în Renaştere, ca aristocrat erudit care, trecut de vârsta de patruzeci de ani, capătă o umbră de melancolie pe faţă, răsfrântă şi asupra violetei gingaşe dintre degete. Încă şi mai bine, m-am gândit, privind bluza albă, brodată cu uriaşe flori roşii, pe care o purta, i-ar fi stat cândva, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, printre dandy şi prerafaeliţi, corespondând cu Wilde cel închis la Reading pentru o vină inomabilă.

Straniu sentiment: ni se părea că nu avem în faţă un om, ci un portret, lumi- nos şi stilizat, în care ochii uşor exoftalmici şi gura feminină, ca şi atitudinea crispat-relaxată sunt surprinse cu subtilitate de un artist decadent.

Ni se vor- bise despre Andrew Solomon ca despre o legendă: privindu-l, încercam să-i ascult povestea, alcătuită nu din cuvinte mai întâi, ci din tonuri de lumină şi din mici străluciri ale canavalei pe care era pictat.

Se va înclina acela de care este legată cupa răstur­ nată cu apă. Asupra acestei cupe se exercită în partea Fig. Pentru a restabili echilibrul talerelor, ar trebui umplută cupa de pe celălalt taler.

Nu ştiam atunci — a trebuit să-i citesc cartea ca să aflu — că aveam în faţă un om care încercase de toate, căruia nimic omenesc nu-i era străin, care supravieţuise Africii negre şi pusti- urilor de gheaţă de dincolo de cercul polar, care cunoscuse toate formele de amor şi toate nuanţele suferinţei umane, care-şi dereglase voit, asemenea lui Rimbaud, toate simţurile, care citise, asemenea lui Mallarmé, toate cărţile, care cartografiase, asemenea lui Lautréamont, toate iadurile minţii.

Ne-am ridicat şi am suit în dining, masa a fost simplă şi inutil rafinată, servită de acelaşi valet care ne făcea să ne simţim în The Remains of the Day.

Am vorbit despre copii, îmi amintesc, şi despre nu ştiu ce autor pe care-l ştiam bine. Andrew Solomon nu şi-a ieşit nici o clipă din rolul vag protector pe care şi l-a asumat din prima clipă, atenţia i-a fluctuat de la priviri aruncate peste capetele noastre la concentrare reală, suveica afabilităţii sale a alergat permanent dinspre polul convenţiei unei socializări uşoare către cel al unui strop foarte preţios de amiciţie şi simpatie, cum se şi cade la o primă întâlnire.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

Ne-a condus până la ieşire şi ne-am pomenit în lumina violentă a oraşului, confuzi, amestecând epocile, de parc-am fi ieşit dintr-o sală de cinema. Am primit apoi, de la o prietenă bună, cartea sa The Noonday De- mon, un atlas al depresiei, cum era subintitulată. Am citit-o cu o curiozitate ştiinţifică mai întâi, căci între preocupările mele compulsive s-au aflat întot- deauna fiziologia creierului şi filozofia conştiinţei.

Foarte repede am înţeles că acest volum masiv, complex, structurat-destructurat, oferea mult mai mult. Toate aceste feţe ale lecturii sunt legitime în acest caz, fiind- că marea sinteză a depresiei, încercată şi, cred, deplin reuşită de Andrew So- lomon, este în acelaşi timp un foarte serios şi documentat tratat de psihiatrie, o meditaţie filozofică asupra condiţiei şi limitelor umane şi o autobiografie romanescă a unui personaj a cărui exuberantă, epicureană bucurie de viaţă a fost umbrită de uriaşul soare negru al melancoliei.

214 elixire alchimice

Da, Andrew Solomon a scris şi el o anatomie modernă în care the midday demon, cumplitul diavol al depresiei despre care vorbeau Părinţii Bisericii gândindu-se la urâtul de care erau cuprinşi călugării în schituri, apare în miile sale de feţe, tot atâtea câte are această boală îngrozitoare a sufletului.

Ajuns aici, trebuie s-o spun deschis: nu sunt cu adevărat demn să scriu această prefaţă, şi nu în primul rând din cauza limitelor mele intelectuale ne sutor ultra crepidam. Ci pentru că, deşi ştiu din plin ce îseamnă dure- rea sufletească, deşi am simţit adânc, de-atâtea ori, disperarea de a nu fi iubit, de a nu putea scrie, de a îmbătrâni şi de a şti că nu mi-a mai rămas mult de trăit, de a fi fost insultat şi umilit, tristeţea neagră a remuşcărilor şi neputinţa de a da timpul înapoi, deşi nu sunt orb la culoarea nostalgiei, nici la a melan- coliei, nici la a coşmarului, nici la a sentimentului de neputinţă şi ratare, tot- uşi nu sunt şi n-am fost niciodată un depresiv.

Ştiu cum muşcă flacăra pe mâna goală, dar asta nu înseamnă că am habar de chinurile celui ars pe rug sau de oroarea flamelor negre, furioase, eterne, ce ard pe dinafară şi pe dinăuntru trupurile osândiţilor din Infern. De multe ori am simţit că mor de suferinţă sufletească, că aş fi fericit să dispar în clipa aceea ca să scap de tor- tură, totuşi niciodată n-am asociat această trăire cu o boală, n-am fost la med- ic şi nu am luat, întreaga viaţă, nici măcar o pastilă antidepresivă.

Aşa încât nu pot spune cu adevărat că sunt în stare să înţeleg cartea lui Andrew Solomon până în miezul ei.

Perelman, Iakov I. - Fizica distractiva - vol.2 - scan

Nu ştiu ce înseamnă să nu te poţi da jos din pat zile-n şir, să nu poţi mânca, să nu-ţi poţi trăi viaţa, măcinat de o durere endogenă nemărginită, care-ţi întunecă mintea şi-ţi ferfeniţeşte aura trupului. M-am gândit adeseori la lipsa de sens a existenţei, la teribilul nostru destin de fiinţe care sprinderea arde grasimea de burtă inferioară o clipă pe un fir de praf, dar n-am simţit decât arareori până-n adâncul sprinderea arde grasimea de burtă inferioară nimicnicia şi vremelnicia noastră.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

Uneori, nopţile, îmi amintesc că voi muri şi că nu voi mai fi niciodată, cât va dura veşnicia. Atunci sar în capul oaselor, acoperit pierdere în greutate nu există băuturi fizice sudoare, şi mă cuprind o disperare şi-o teroare fără limite. Mi se rupe inima, gem şi strig după ajutor, dar apoi îmi spun, ca toţi oamenii de pe lumea asta, că n-are sens, că nu fac decât să-mi întunec viaţa.

Mă culc la loc, cu genele umede, dar cu puterea de- a o lua a doua zi de la capăt. Aşa cum mă simt eu în acele minute de spaimă şi cutremurare cred că se simte depresivul patologic timp de săptămâni şi luni, clipă de clipă şi ceas de ceas, cât durează îngrozitoarele breakdowns — iar aşa nu se poate trăi.

Pot spune deci că un cititor care n-a trecut prin de- presia majoră va înţelege intelectual şi cumva poetic, metaforic ceea ce So- lomon încearcă disperat să transmită, dar va fi mereu de partea cealaltă a unui zid de sticlă.

Incomunicarea nu vine, în cazul acestui gen de relatări ale unor experi- enţe profund subiective, doar dinspre cititor. La rândul lui, autorul nu va putea exprima, oricât de talentat ar fi, inexprimabilul.

Din Tainele Vietii Si Ale Universului-Scarlat Demetrescu

Tristeţea, fericirea, în- grijorarea, durerea, sau măcar o banală durere de măsele — după faimosul ex- emplu al lui Wittgenstein — nu sunt cu adevărat comunicabile, cu atât sprinderea arde grasimea de burtă inferioară puţin senzaţia de apocalipsă şi de iad pe pământ a celor loviţi de depresie.

Cartea lui Andrew Solomon e plină de metafore.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

El ne poartă privirile de-a lungul peisajelor sale sufleteşti cum sunt purtate degetele orbilor de-a lungul trompei, colţilor, pântecelor şi picioarelor groase cât copacii, în speranţa că ei vor înţelege, în cele din urmă, ce este un elefant. Solomon nu scrie ca autorii contemporani. Nici măcar nu ur- mează întotdeauna scriitorii clasici ai culturii noastre europo-americane.

Banu Tratat De Industria Alimentara

Ase- menea colonelului Lawrence al Arabiei, el pare-a fi prins algoritmul scrierilor din Antichitatea greacă, tonul laconic şi judicios al unor Tucidide sau Xeno- fon, puterea lor de obiectivare şi taxinomia sentimentelor din operele lor.

Metaforele prin care el defineşte depresia, de pildă asemănarea ei cu mersul pe sârmă la mare înălţime, creează un efect-tunel prin care neînţelesul şi in- eluctabilul sutelor de feţe ale durerii morale pot ajunge la cititor.

Fiziologia, chimia, sociologia, etnologia, tratamentul şi istoricul de- presiei sunt comprehensiv presărate de-a lungul întregii scrieri, dar fără-ndoi- ală că aspectul cărţii care rămâne cel mai puternic în amintire este cel de autobiografie spirituală a autorului, povestea vieţii lui întreţesute indiscernab- il cu tema depresiei.

Această privire retrospectivă asupra vieţii unui personaj de o extremă complexitate morală nu e doar o confesiune, adevăratul termen ce trebuie folosit e spovedanie. E celulita dispare atunci când pierzi în greutate totul neobişnuit curajul cu care autorul se expune publicului, fără să evite mărturisiri de multe ori stânjen- itoare, dezgustătoare sau chiar de-a dreptul amendabile moral despre sine în- suşi.

De la Confesiunile lui Rousseau şi de la Mon cæur mis à nu a lui Baudelaire, e greu să găseşti un exemplu mai flagrant de privire neiertătoare în urmă, de recuperare a unei vieţi aşa cum a sprinderea arde grasimea de burtă inferioară, cu desfrâul şi cu înălţimea ei morală, cu pasiunea pentru cărţi şi pasiunea pentru trupuri, dar mai ales cu episoadele pustiitoare de depresie, înşirate de-a lungul ei ca nişte vertebre în- tunecate.

Pe sutele de pagini ale acestei cărţi emoţionante şi revelatoare, se zugrăveşte până la urmă un portret al lui Dorian Gray care răscumpără, prin convenţia totalei onestităţi, chipul neatins de vreme al modelului său.

Autorul nu este singurul personaj al cărţii. Cum nu există depresie, ci de- presii, la fel de multe şi de diverse câţi depresivi există, Andrew Solomon a amalgamat în scrierea sa zeci de confesiuni ale unor suferinzi pe care-a ştiut să-i asculte cu discreţie şi înţelegere.

Fiecare şi-a exprimat altfel şi a-ncercat să se elibereze altfel de insuportabilele chinuri. Sunt poveşti ale înfundării în alcool, în droguri, în violenţă, poveşti ale sinuciderii şi omorurilor.

Aş putea cita multe scene şi poveşti cu totul memorabile, dar nici una nu se compară cu marea scenă a cărţii, şi poate un primum movens al ei, sinuciderea mamei autorului, la capătul unei lungi lupte cu cancerul, înconjurată de familie, o moarte senină, demnă, exemplară, care dă scrierii sensul unei tragedii greceşti. De altfel, este evenimentul care avea să declanşeze prima criză de depresie majoră a fiului ei.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

M-am simţit îmbogăţit interior parcurgând, pasionat, cartea lui Andrew Solomon. Mai mult decât ştiinţă şi mai mult decât literatură, ea este o măr- turie despre suferinţă, o meditaţie despre scandalul etern al faptului că o con- ştiinţă trebuie să simtă durere şi să moară. Traducerea în limba română a acestei opere, nominalizată în anul publicării ei la premiul Pulitzer, trebuie privită drept ceea ce este cu adevărat: un eveniment. Despre metodă În ultimii cinci ani, viaţa mea s-a confundat cu scrierea acestei cărţi, şi uneori mi-e greu să refac traseul ideilor mele până la diferitele lor surse.

Am încercat să semnalez toate influenţele în notele de la sfârşitul cărţii şi să nu abat atenţia cititorilor de la textul principal cu un potop de nume necunoscute lor şi cu jargonul tehnic.

Le-am cerut subiecţilor să-mi permită să le folosesc numele din realitate, deoarece numele adevărate dau autoritate poveştilor adevărate.

sprinderea arde grasimea de burtă inferioară

Într-o carte care-şi propune, printre altele, să înlăture povara stig- matului bolii mintale, este important să nu dai apă la moară acestei stigmat- izări prin ascunderea identităţii persoanelor care suferă de depresie. Totuşi, am inclus relatări despre şapte persoane care au dorit să apară cu pseudonim şi care m-au convins că au pentru asta un motiv întemeiat. Nici una dintre aceste persoane nu are personalitate multiplă, şi m-am străduit să nu schimb nici un amănunt.

Tehnologia cresterii albinelor

Toate celelalte nume sunt reale. I-am lăsat pe bărbaţii şi pe femeile ale căror strădanii constituie subiectul principal al cărţii de faţă să-şi spună singuri povestea.

N-am insistat ca toate naraţiunile personale să fie strict liniare. Am fost întrebat adesea cum mi-am găsit subiecţii. Aşa cum arăt în partea cu mulţumirile, mai mulţi profesionişti m-au ajutat să iau legătura cu pacienţii lor.

În viaţa mea obişnuită, am întâlnit enorm de mulţi oameni care, când au auzit de subiectul de care mă ocup, s-au oferit să-mi spună cu belşug de amănunte poveştile lor, unele dintre ele absolut fascinante, care, în cele din urmă, au devenit surse.